fbpx

Maia Sandu a avut o întrevedere cu premierul Danemarcei: Despre ce au discutat

Președinta Maia Sandu a salutat-o astăzi pe Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, care s-a oprit la Chișinău după o vizită în Ucraina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Este prima vizită a unui șef al Guvernului danez în Republica Moldova și sunt sigură că această întâlnire va da un nou impuls relațiilor bilaterale și va consolida cooperarea noastră în contextul integrării europene a țării”, a spus președinta.

Șefa statului a menționat că avem potențial de cooperare în domeniul energiei regenerabile și cel al gestionării deșeurilor, capitole la care Danemarca este lider european recunoscut. La fel, se dorește și creșterea schimburilor economice și a investițiilor daneze în țara noastră.

Creșterea economică, comerțul, cooperarea între țări – toate acestea aduc bunăstare oamenilor și suntem determinați să continuăm eforturile pentru a le oferi cetățenilor o viață mai bună. Dar pentru dezvoltare avem nevoie – înainte de toate – de pace”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Articole asemănătoare

Back to top button