Mai ieftin decât în noiembrie! Cât va plăti R. Moldova în decembrie pentru gazele naturale livrate de Gazprom
În decembrie, Republica Moldova va achita 785 de dolari per mia de metri cub pentru gazele naturale livrate de Gazprom. Anunțul a fost făcut de președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.
„Prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova în luna decembrie se va ridica preliminar la 785 de dolari per mia de metri cubi, ținând cont de puterea calorică. Volumul proviziilor va rămâne la același nivel – 5,7 milioane de metri cubi pe zi”, informează Vadim Ceban.
Menționăm că în luna noiembrie prețul pentru o mie de metri cubi de gaz a fost circa 821,58 dolari.