Mai au o șansă? Circul din Chișinău și cetatea Tighina vor fi restaurate din bani europeni
Cetatea Bender și Circul din Chișinău vor fi renovate conform standardelor internaționale. Lucrările vor fi realizate cu sprijinul Uniunii Europene.
Restaurarea se va realiza conform standardelor internaționale în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. În cadrul acestuia fost comandată realizarea unui studiu de expertiza tehnică și design, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, care au nevoie de intervenții urgente, precum și lucrările necesare.
„Uniunea Europeană este încântată să poată participa la acest proiect de restaurare pe termen lung, pentru care au fost alocate aproximativ 2,5 milioane de euro”, spune Fabien Schaeffer, manager de program în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea înțelegerii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.