fbpx

Legea bugetului de stat pentru 2022: Pentru ce sunt destinați mai mult de jumătate din bani

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 a fost aprobat, astăzi, în lectura a doua. Parametrii bugetului de stat pentru anul 2022 se estimează la partea de venituri în sumă de 50,1 miliarde de lei, cu o creștere față de anul 2021 cu 9,2%, la partea de cheltuieli – 65,2 miliarde de lei, cu o majorare de 13,1% comparativ cu anul 2021. Deficitul bugetar va fi de 15,1 miliarde de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Majorarea veniturilor se datorează, în principal, încasărilor din impozite și taxe, ca urmare a îmbunătățirii indicatorilor macroeconomici și unor măsuri de politică fiscală.

La capitolul cheltuielilor, mai mult de jumătate vor fi destinate domeniilor protecției sociale, învățământului, sănătății.

Astfel, cheltuielile pentru grupa funcțională ”Ocrotirea sănătății” vor constitui 8,9 miliarde de lei sau 13,7% din cheltuielile bugetului de stat, pentru grupa funcțională ”Învățământ” – 13,6 miliarde de lei sau 20,9%, pentru ”Protecția socială ” – 14,8 miliarde de lei sau 22,7% din cheltuielile bugetului de stat.

Totodată, cheltuielile pentru grupa funcțională ”Cultură, sport, tineret, culte și odihnă” vor constitui 1,05 miliarde de lei sau 1,6% din cheltuielile bugetului de stat.

Pentru grupa funcțională ”Servicii de stat cu destinație generală ” se prevăd alocații în sumă de 9,9 miliarde de lei sau 15,3% din cheltuielile bugetului de stat, pentru grupa funcțională ”Apărare națională” – 758,1 milioane de lei sau 1,2% din cheltuielile bugetului de stat, pentru grupa funcțională ”Ordine publică și securitate națională” – 5,8 miliarde de lei sau 8,9% din cheltuielile bugetului de stat.

Totodată, pentru grupa funcțională ”Servicii în domeniul economiei” sunt prevăzuți 9 miliarde lei sau 13,8% din cheltuielile bugetului de stat, pentru gupa funcțională ”Protecția mediului” – 548,9 milioane de lei sau 0,8% din cheltuieli, pentru ”Gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor comunale” – 675,9 milioane de lei sau 1,0% din cheltuielile bugetului de stat.

Principalele surse de finanțare a deficitului sunt sursele externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (emisiunea valorilor mobiliare de stat și mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public).

Pentru aprobarea proiectului în lectura a doua au votat 55 de deputați.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button