Kremlinul anunță că Gazprom și delegația moldovenească nu au ajuns la un acord: Datoria nu poate fi uitată
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Gazprom și delegația Republicii Moldova nu au reușit să ajungă la un numitor comun privind un nou contract de livrare a gazelor naturale în R. Moldova, începând cu 1 noiembrie.
„De facto nu s-a reușit să se ajungă la un acord. Există o datorie care continuă să crească, subiectul privind încheierea unui nou acord rămâne în vigoare”, a spus Peskov, potrivit tass.ru.
Potrivit oficialului rus, concernul Gazprom rămâne deschis pentru dialog cu Republica Moldova pe subiectul furnizării de gaz, însă nu poate face abstracție de „datorie”, având în vedere că este o entitate comercială.
Totodată, spune Peskov, situația privind criza energetică din Republica Moldova și negocierile îndelungate cu Gazprom nu va influența imaginea Rusiei.
Amintim că în această dimineață, vicepremierul Andrei Spînu, cel care conduce delegația moldovenească la negocierile cu Gazprom, a anunțat că discuțiile vor continua, însă „au un caracter constructiv”. Totodată, „eforturile de a găsi un punct de intersecție a intereselor ambelor părți sunt intense”.
Negocierile cu Gazprom privind livrarea gazelor pentru Republica Moldova continuă a treia zi.
Vezi și: Maia Sandu explică de ce se cumpără gaz în cantități mici și de ce prețurile nu sunt făcute publice