fbpx

Judecătorul „sărac”, care are concubină bogată cu salon la Aeroport. A emis decizii în privința lui Ilan Șor

Judecătorul Ion Niculcea este noul protagonist al unei investigații Rise Moldova, intitulată „Judecătorul lui Șor”. Acesta a emis mai multe decizii controversate în privința lui Ilan Șor, concubina sa are un salon deschis la Aeroportul Internațional Chișinău, iar magistratul a călătorit la Tel Aviv.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În 2017, Niculcea a emis sentința prin care propunerea avocaților lui Șor, de a-i înlocui pedeapsa solicitată de procurori, de 19 ani de pușcărie, cu alta mai blândă, a fost acceptată.

Decizia a fost emisă în 2017, iar mai mult timp dosarul a fost ținut la judecător. Abia în 2018 acesta a fost transmit în instanța de apel, conform investigației, iar după asta concubina lui Niculcea a devenit proprietara salonului de înfrumusețare de la aeroport.

După ce Ilan Șor ar fi păsăit Republica Moldova, Niculcea ar fi zburat la Tel Aviv pentru trei zile. Au urmat alte două călătorii în Israel, iar ultima a fost făcută împreună cu concubina sa. Toate deplasările s-au desfășurat într-o perioadă de patru luni.

Concubina lui Niculcea ar fi efectuat și ea călătorii în Uniunea Europeană. Conform Rise Moldova, aceasta s-ar fi deplasat la Milano împreună cu sora vitregă a lui Ilan Șor în decembrie 2019.Jurnaliștii menționează că Svetlana Tumanova, concubina judecătorului, apare în două companii. Una este – Diva Moda SRL, cea care a deținut salonul de frumusețe de pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar  la cealaltă – Loris Prim SRL, ea deține 50%. Cofondatoarea ultimei este mama judecătorului.

Actualmente, conform datelor colectate de jurnaliști, Niculcea și Tumanova locuiesc într-o vilă de 170 de metri pătrați din Stăuceni. Cei doi mai dețin și două vehicule de model Mercedes.

Întrebat de jurnaliști despre vizitele sale la Tel-Aviv, jduecătorul a spus că acestea au avut caracter privat. El a cerut interpelarea oficială pentru a oferi informații și a spus că nu mai are o relație cu Svetlana Tumanova, nu locuiește cu ea, însă au un copil comun.

Citiți materialul integral aici.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button