Indexul democrației pentru 2021: R. Moldova a urcat 11 poziții față de 2020, reintrând într-o categorie nouă
Potrivit studiului intitulat „Indexul democraţiei”, realizat de săptămânalul britanic The Economist, democraţia se află în declin la nivel mondial. R. Moldova se situează pe locul 69, iar România cu câteva poziții mai sus – pe 61.
În studiul său anual, The Economist constată că în 2021 doar 45,7% din populaţia lumii trăia într-o formă de democraţie. Procentul este semnificativ mai mic decât în 2020, când a fost de 49,4 la sută.
Anul aceasta, singurele democraţii autentice, complete, de pe planetă sunt ţările scandinave şi Elveţia, Islanda, Germania, Irlanda, Olanda şi Marea Britanie, Canada, Japonia şi Taiwan. Pe ultimul loc de pe planetă se află Afganistanul, care a coborât anul acesta sub Coreea de Nord şi Birmania (Myanmar).
Ucraina, în schimb, este pe locul 86, în categoria „regim hibrid”, iar mult dedesubt — Rusia, cu 124, la rubrica „regim autoritar”.
R. Moldova a urcat 11 poziții față de anul precedent, una din cele mai mari creșteri din acest an. Pentru prima dată în ultimii cinci ani, țara noastră a ieșit din categoria „regimuri hibride” și a reintrat în categoria „democrație deficitară”.