Încă nu te-ai imunizat anti-COVID-19? Vezi unde vor staționa luni punctele mobile de vaccinare
Primăria municipiului Chișinău informează că pe data de 16 august, cele două puncte de vaccinare mobile: troleibuzul se va afla în sectorul Botanica, iar autobuzul se va deplasa în orașul Vadul lui Vodă. Așadar, doritorii de a se vaccina sunt așteptați în aceste locații, de la ora 10:00 până la 18:00.
Troleibuzul de la Botanica va staționa pe strada Sarmizegetusa, adiacent Uzina „Giuvaier”, iar autobuzul de la Vadul lui Vodă, se va deplasa pe strada Ştefan cel Mare 40, adiacent Primărie.
Amintim că troleibuzul amenajat cu punct de vaccinare anti-COVID-19 circulă conform unui grafic prestabilit, în toate sectoarele capitalei, iar autobuzul este destinat suburbiilor.
Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile, până la sfârșitul lunii august.