fbpx

În Chișinău rămân tot mai puțini tineri. Peste 17.000 de elevi au plecat peste hotarele țării în ultimii 11 ani

Moldova are tot mai puține „generații noi” – asta ne-o demonstrează, încă o dată, datele prezentate la Forumul cadrelor didactice din Chișinău, desfășurat de către Direcția generală educație, tineret și sport.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, potrivit sintezei, în ultimii 11 ani (perioada 2008-2019), 17.318 de elevi din municipiu au plecat peste hotarele țării împreună cu familia lor – număr ce ar fi echivalentul a cel puţin 20 de instituţii de învăţământ. Mai mult, numai în acest an au plecat 1468 de elevi, în 2009 numărul lor fiind de 907.

„Numărul de elevi care pleacă peste hotare a atins cote alarmante și impune implicarea tuturor factorilor decizionali în identificarea soluțiilor de diminuare a exodului populației.

Lipsa actului normativ care ar reglementa procesul de exmatriculare, retragere a dosarelor elevilor şi reînmatricularea acestora în cazul întoarcerii lor este o problemă. O altă problemă este lipsa instrumentariului de înmatriculare a elevilor revniţi de peste hotare şi a celor care au obţinut cetăţenia Republicii Moldova sau a celor care au statut de refugiat. În cazul ultimilor, aceştia nu cunosc nici limba de stat”, a susținut şefa DGETS, Rodica Guțu.

Potrivit ei, se va efectua o analiză amplă a situaţiei şcolare a elevilor reveniţi în țară, în urma căreia se vor propune soluții pentru această problemă a migrației și, probabil, va fi revizuit regulamentul de funcţionare a centrului de studiere a limbii române pentur alolingvi din subordine, transmite IPN.

Articole asemănătoare

Back to top button