fbpx

Imprudența i-a luat viața: Un bărbat a decedat, după ce casa i-ar fi luat foc din cauza unei candele

O candelă nesupravegheată. Atât l-a costat viața pe un bărbat de 63 de ani din localitatea Pompa, raionul Fălești. Acesta a decedat, după ce propria locuință i-a fost cuprinsă de flăcări, transmite Inspectoratul General pentru Situații Excepționale (IGSU). 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că focul s-a autostins fiind în fază de mocnire, iar pe podea a fost depistat cadavrul stăpânului.

Potrivit primelor investigații efectuate la fața locului, incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza neatenției la utilizarea focului deschis și anume lăsarea unei candele fără supraveghere.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

„Îndemnăm oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, în special la utilizarea focului și surselor de aprindere”, se arată într-un comunicat al instituției.

Conform IGSU, de la începutul anului 2021, în Republica Moldova, au avut loc 28 de incendii în care și-au pierdut viața patru persoane.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au întervenit în 26 situații de risc.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button