fbpx

Grosu: S-au observat mișcări din partea Armatei a 14-a. Și-au securizat depozitul de arme

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat joi seara, la emisiunea „Cabinetul din umbră”, că autoritățile de la Chișinău au sesizat „mișcări” din partea militarilor ruși dislocați în regiunea transnistreană. Mai exact, au fost securizate locațiile și depozitul de muniții. În același timp, reprezentantul PAS a remarcat că Tiraspolul are o retorică rezervată față de războiul din Ucraina, pentru că ar conștientiza impactul economico-financiar pe care l-ar putea avea o eventuală implicare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Moderatorul emisiunii, Vitalie Călugăreanu, l-a întrebat pe președintele Parlamentului dacă poate comenta imaginile apărute recent, în care se vede că pe sediul grupului operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR) a fost arborat steagul URSS, în locul steagului Rusiei.

Este o provocare. M-ați întrebat dacă s-au observat mișcări din partea Armatei a 14-a. Da, ele s-au observat. Au fost de natură să își securizeze depozitul de arme, locațiile. Și-au întărit pozițiile în eventualitatea în care ar fi fost atacate de cineva, în acest sens. Bravada cu drapele este o provocare, cred eu, dacă este adevărat. Va trebui să verific prin structurile noastre. Poate fi și un gest de încurajare. Pentru a le ridica moralul îi puneau să cânte imnul. Avem informații că și cetățenii noștri care au cetățenia rusă și au fost înrolați, la fel, nu sunt foarte încântați de perspectiva de a fi antrenați în operațiuni militare”, a menționat Grosu, potrivit newsmaker.md.

Președintele Parlamentului este de părere de Tiraspolul conștientizează că ar putea avea de suferit din punct de vedere economic, de aceea are o retorică „nuanțată, atentă” în raport cu evenimentele din Ucraina.

Este corectă observația și noi avem aceleași constatări. Dincolo de fațada asta, propagandistică, și bravada lor, eu concluzionez că dânșii înțeleg cât e de delicată situația lor, care pot fi consecințele inclusiv pentru ei, care poartă un caracter inclusiv economic-financiar. Înțeleg că existența acestui teritoriu separatist, pe lângă componenta geopolitică, are una puternic economico-financiară. Eu sunt sigur că ei se tem și sunt îngrijorați de perspectiva de a pierde aceste surse de venit, fie că e vorba de energia electrică, fie că vorbim de monedele virtuale, etc”, a comentat Igor Grosu.

Oficialul a mai precizat că a efectuat recent o vizită la Varnița, pentru a discuta cu localnicii și a aflat că în ultima perioadă a crescut numărul de adresări la centrele Agenției Servicii Publice din partea cetățenilor din stânga Nistrului care vor să își perfecteze acte de identitate. „Lumea înțelege”, a menționat deputatul PAS.

Articole asemănătoare

Back to top button