Foto: gov.md
Procesele democratice din Republica Moldova și realizarea reformelor necesare pentru apropierea ireversibilă a țării noastre de Uniunea Europeană vor fi susținute în continuare de Statele Unite ale Americii. O declarație în acest sens a fost făcută de secretarul de stat american, Antony Blinken, la întrevederea cu prim-ministra Natalia Gavrilița.
Premierul moldovean a adus în discuție provocările de natură economică, socială și de securitate cărora le face față Republica Moldova și a enumerat prioritățile actuale majore, în special susținerea oamenilor cu venituri mici și asigurarea securității energetice. Natalia Gavrilița a mai vorbit despre acțiunile întreprinse pentru implementarea reformelor în justiție, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor statului, dar și despre asistența necesară în implementarea reformelor în domeniile strategice.
Potrivit prim-ministrei, asigurarea bunăstării cetățenilor și susținerea păturilor vulnerabile este, în prezent, o prioritate pentru Executiv, autoritățile fiind concentrate, totodată, pe gestionarea crizei energetice, asigurarea securității alimentare și reorientarea comerțului.
„Muncim pentru a continua procesul de modernizare a țării și pentru a implementa agenda europeană a Republicii Moldova, urmare a deciziei de acordare țării noastre a statutului de candidat de aderare la UE. Acum, avem o responsabilitate și mai mare față de cetățenii noștri care aspiră să facă parte dintr-un spațiu al păcii, stabilității și al familiei statelor UE”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Anthony Blinken a menționat că transformările inițiate de Executiv sunt privite cu mult optimism de către Statele Unite ale Americii, care vor rămâne alături de țara noastră și va oferi suport pentru reformele prioritare. „Vedem un guvern cu o agendă puternică de consolidare a democrației, combatere a corupției, și asigurare a securității energetice – toate domenii pe care Statele Unite le susține plenar”, a menționat Antony Blinken.
Oficialul american a remarcat suportul pe care l-au demonstrat oamenii și familiile din Moldova pentru refugiații din Ucraina și s-a expus asupra necesității de a susține autoritățile de la Chișinău în gestionarea crizei umanitare și alimentare.
Sistemul național integrat de monitorizare anunță despre două cazuri de traversare neautorizată a spațiului aerian…
Arcașul din Republica Moldova, Dan Olaru, a devenit pentru al doilea an consecutiv campion balcanic…
Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…
Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…
Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…
Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…