fbpx

foto, video | Opt răniți într-un accident de autocar pe ruta Chișinău-Moscova. Precizările Ministerului de Externe

Opt persoane au fost rănite, în dimineața zilei de miercuri, 25 august, la Kiev, într-un accident în care a fost implicat un autocar plin cu pasageri, printre care și moldoveni, aflat pe ruta Chișinău-Moscova. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), victimile au refuzat spitalizarea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

MAEIE, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Kiev s-a autosesizat în legătură cu producerea accidentului în capitala Ucrainei.

Potrivit instituției, pe cursa Moscova – Chișinău au fost la bord cetățeni moldoveni, ucraineni și ruși. Reprezentanții misiunii diplomatice s-au deplasat la fața locului și au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorități în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația persoanelor afectate.

„Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale, în urma producerii accidentului, mai mulți pasageri s-au ales cu diferite traumatisme, opt persoane, inclusiv patru copii, fiind ulterior direcționați la un spital local pentru investigații detailate. Potrivit responsabililor de la Poliția națională de patrulare a Ucrainei și a Serviciului pentru situații excepționale, după investigații toți cei opt pasageri au refuzat spitalizarea”, a anunțat MAEIE.

Totodată, în direcția orașului Kiev se deplasează un alt autocar pentru preluarea pasagerilor și continuarea rutei spre Moscova. Autocarul la moment se află în regiunea Vinnița, urmând să preia pasagerii spre destinația finală.

Foto: DTP
Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button