fbpx

foto, video | Funcționar de la conducerea MAI, reținut de SIS. Ar fi vândut un dispozitiv pentru răpirea mașinilor de lux și ar fi traficat arme

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) li procurorii au destructurat o grupare care ar fi traficat arme. Printre persoanele reținute se numără și un angajat cu funcție de răspundere de la Ministerul de Interne (MAI).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În total au fost încarcerate șase persoane. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că un cetățean moldovean ar fi procurat de la un polițist tehnică specială. Dispozitivul era destinat deblocării ușilor autovehiculelor și pornirii motoarelor mașinilor.

Pentru acesta ofițerul ar fi cerut 18.000 de euro. Conform SIS, persoanele vizate în anchetă ar fi intenționat să răpească mașini de lux și să le comercializeze atât în țară, cât și peste hotare. Angajatul de la MAI a fost reținut în flagrant.

Totodată, pe parcursul documentării procesual-penale au fost realizate achiziții de control a mai multor arme, care s-au dovedit a fi complet funcționale. La fel, a fost demonstrată eficacitatea dispozitivului, fiind deschise și pornite mașini de lux, a căror fabricare datează începând cu 2017.

În cadrul perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri și materiale cu potențial probatoriu, precum și tehnică specială de deschidere și pornire a autoturismelor. Dacă vor fi găsite vinovate, cele șase persoane bănuit riscă între doi și șapte ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button