foto, video | Autocisternă din Republica Moldova, care transporta gaz lichefiat, s-a răsturnat la Vaslui

O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, care transporta gaz lichefiat, s-a răsturnat miercuri seara în județul Vaslui. Accidentul s-a produs într-o curbă periculoasă.
Totul s-a întâmplat la intrarea în Huși, pe Drumul European 581, relatează libertatea.ro. Șoferul este originar din Republica Moldova și se deplasa spre vama Albița, însă deocamdată nu există informații despre starea lui.
După producerea accidentului, la fața locului au intervenit patru autospeciale ale pompierilor, un echipaj medical și două autospeciale operative, iar riscul exploziei a fost înlăturat.
Foto: libertatea.ro
Ulterior, compania care transporta gazul lichefiat a adus o altă autocisternă, sub supravegherea pompierilor gazul a fost scurs în aceasta, iar prima – pusă pe roți și tractată spre vamă.