fbpx

foto | Recent reparată, dar deja cu probleme. Primăria a inspectat strada Albișoara: Remedierile vor fi asigurate de agentul care a executat lucrările

Deficiențele depistate pe strada Albișoara, recent reabilitată, vor fi remediate din contul antreprenorului care a executat lucrările. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișină, care împreună cu reprezentanți ai Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” a inspectat vineri artera de circulație.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre problemele sesizate de autorități au fost borduri deteriorate, desprinderea stratului de uzură, marcaj rutier șters și neridicarea la cotă a fântânilor de vizitare.

Toate neregulile vor fi sistematizate și prezentate antreprenorului care a executat lucrările de reparație a străzii Albișoara, urmând ca agentul economic să asigure remedierea neconformităților pe cont propriu, anunță municipalitatea.

Primarul capitalei a menționat că municipalitatea nu va recepționa niciun proiect finanțat din bani publici, dacă se va adeveri că lucrările au fost executate necorespunzător. „Solicit calitate, responsabilitate și profesionalism pentru toate proiectele realizate pe teritoriul capitalei„, a spus Ion Ceban.

Foto: Primăria Chișinău

Potrivit Primăriei, săptămâna viitoare autoritățile municipale vor verifica situația de fapt pentru proiectul privind reabilitarea trotuarelor de pe străzile A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button