fbpx

foto | Parlamentul European a inaugurat expoziţia fotografică „Drumul european al R. Moldova”

Expoziţia fotografică ,,Drumul european al Republicii Moldova” a fost inaugurată marţi, 29 noiembrie, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Expoziția a fost organizată în colaborare cu Arhivele Naționale ale Republicii Moldova și reprezintă imaginile de arhivă din anii procesului de desprindere de URSS.

Am decis să organizăm această expoziţie în săptămâna în care sărbătorim Ziua Naţională a României pentru a arăta din nou sprijinul total şi necondiţionat pe care îl oferim Republicii Moldova”, a scris europarlamentarului, Eugen Tomac pe rețelele de socializare.

Potrivit acestuia, a inaugurare a fost prezentă preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, căreia i-a mulțumit pentru cuvintele calde adresate românilor prezenți, dar mai ales pentru sprijinul, ajutorul și implicarea sa în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button