fbpx

foto | Într-un cămin al UTM este un paraclis ortodox, unde ar veni și locuitorii din preajmă. Rectorul: Aici a fost o bisericuță

La intrarea în căminul nr. 13 al Universității Tehnice din Moldova (UTM) poate fi văzut un paraclis ortodox. Acesta a fost observat de vloggerul Ion Andronache, care susține că – potrivit unei angajate de acolo – la slujbele care se fac vin și locuitorii din preajmă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vloggerul se arată indignat nu de prezența spațiului dat, ci de faptul că acesta nu este „unul neutru pentru toate religiile”.

„Doamna de la recepție mi-a spus că acolo se fac în fiecare sâmbătă „ridicări”, adică vine preotul și bolmojește niște nume scrise pe hârtie și cântă „Doamne miluiește”. La acele slujbe de obicei vin oamenii ce locuiesc în preajmă, iar paraclisul a fost deschis pentru a deveni centru de prestări servicii religioase unde preotul mai câștigă ceva bănuți.

Acesta este unul dintre multele exemple unde în clădirile ce aparțin statului sunt deschise locașe pentru rugăciuni pe care le folosesc doar creștinii ortodocși. În acte ele sunt doar pentru studenții sau profesorii Universității ce locuiesc în cămin, în realitate ele sunt pentru toți locuitorii orașului.

Eu nu sunt contra ca în Universități, spitale, etc. să fie un spațiu pentru rugăciuni, însă dacă acesta există – el trebuie să fie unul neutru pentru toate religiile. Fără cruci, fără icoane și fără servicii religioase prestate de către clerici persoanelor din afară”, a scris Ion Andronache.

În context, ZUGO a contactat rectorul UTM, Viorel Bostan, pentru a putea afla mai multe detalii despre însemnătatea acestei încăperi.

„Cu mulți ani în urmă, 5-6 sau chiar mai mulți, aici a existat o bisericuță, acum a rămas doar altarul și am decis să lăsăm această cămeruță pentru studenții care doresc să pună o lumânare, să se roage. Acum, din câte cunosc, nu se mai fac slujbe, poate mai vine câteodată preotul”, a reacționat rectorul UTM.

Acesta ne-a mai spus că este posibil să vină aici și locuitorii din jur, dat fiind faptul că în acest loc a fost o biserică mică. Potrivit lui, este normal ca lăcașul să fie unul ortodox, pentru că – în Moldova – cea mai mare parte a populației este preponderent creștin-ortodoxă.

Viorel Bostan a recunoscut că starea unor cămine nu este cea mai bună, dar a concluzionat că cei care i-au criticat în ultimul timp la acest capitol sunt doar „invidioși” de succesul Universității Tehnice.

Articole asemănătoare

Back to top button