fbpx

foto | Chicu spune că dialogul cu autoritățile publice locale va fi intensificat. Ce i-a îndemnat premierul pe primari?

În cadrul vizitei în raionul Șoldănești, premierul Ion Chicu a avut o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale constituite în rezultatul alegerilor din 20 octombrie. Prim-ministrul a îndemnat conducătorii APL-urilor să se concentreze pe soluționarea problemelor oamenilor și pe prioritizarea acțiunilor pentru anul 2020.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul dialogului, prim-ministrul a vorbit despre sarcinile Guvernului, reformarea justiției, dezvoltarea economiei și infrastructurii, crearea locurilor de muncă pentru a reduce exodul cetățenilor, majorarea salariilor pentru bugetari, menținerea unei politici externe echilibrate și păstrarea unui dialog constructiv cu partenerii externi.

„Tindem să avansăm în resuscitarea infrastructurii și industriei în raioane, să identificăm platforme industriale și spații în care să aducem investitori. Doar așa vom contribui la dezvoltarea nu numai a localităților, dar și a întregii țări”, a menționat Ion Chicu.

Totodată, premierul a accentuat că astfel de vizite în teritoriu sunt benefice și permit aflarea problemelor confruntate de cetățeni direct din prima sursă. În context, prim-ministrul a precizat că Executivul va intensifica dialogul cu autoritățile publice locale.

„Sunt deschis să comunic cu toți primarii în orice moment despre problemele și doleanțele pe care le au locuitorii. Vă stau la dispoziție fără birocrație și scrisori oficiale”, a declarat Ion Chicu.

 

Articole asemănătoare

Back to top button