fbpx

foto | Au explorat mașinile pompierilor și au mimat stingerea flăcărilor: Micuții de la o grădiniță din capitală au învățat ce trebuie să facă în caz de incendiu

Recent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a desfășurat lecții de instruire pentru copii privind bazele securității vieții. Evenimentul a fost organizat în incinta grădiniței nr. 12 din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Specialiștii din cadrul IGSU le-au povestit celor peste 70 de pici despre regulile de securitate și comportament în caz de incendiu. Totodată, pompierii au vorbit despre riscul jocului cu focul.

Potrivit IGSU, copii au făcut cunoștință cu echipamentul salvatorilor, dar și au văzut cum se îmbracă uniforma. Micuții au explorat tehnica de intervenție, iar pompierii, într-un mod interactiv, au improvizat stingerea incendiilor, refulând apă din furtunuri.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență acordă atenție deosebită pregătirii tinerii generații în domeniul reacționării corecte în situații excepționale. Potrivit Inspectoratului, astfel de instruiri sunt desfășurate sistematic în instituțiile de învățământ din țară.

 

Articole asemănătoare

Back to top button