Fosta ministră a Sănătății, indignată că tot mai mulți copii se intoxică: Oare pliantele sunt suficiente pentru a informa și educa?
Ruxanda Glavan, ex-ministra Sănătății, se arată indignată că în ultimul timp tot mai mulți copii ajung la spital, sau chiar mai rău – decedează, din cauza intoxicării cu substanțe periculoase, iar autoritățile nu iau măsuri efective pentru a diminua frecvența acestor cazuri.
Glavan spune într-o postare pe pagina sa de Facebook că ideea distribuirii a 40.000 de pliante în satele Moldovei, pentru a informa populația cu privire la riscurile tratamentelor cu substanțe dubioase, nu este una rea, însă nu destul de eficientă.
„Oare într-o familie social-vulnerabilă, sau într-o familie unde copiii sunt crescuți de bunici, pliantele sunt suficiente pentru a informa și educa? Toate acțiunile de prevenire sunt binevenite și acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Dar de ce să nu se acționeze în spiritul unor raționamente adaptate la realitățile naționale? Câtă atenție îi va acorda acelui pliant un părinte care abia de-și poate lăsa semnătura pe-un act, sau acea bunică pe care vederea a abandonat-o demult? Sau poate autoritățile noastre se gândesc că micuții merg singuri la poștă și cer pliante din care să se informeze cum să nu-și pună viața în pericol?”, se întreabă fosta ministră a Sănătății.
Aceasta propune ca părinții să fie informați de către angajații agenției de sănătate publică, de către asistenții medicilor de familie, asistenții și lucrătorii sociali și instruiți de către cadrele didactice prin vizite și discuții directe cu oamenii și oferirea tratamentului gratuit la fața locului.
„Riscurile tratamentului cu insecticide veterinare trebuie explicate pe înțelesul tuturor categoriilor sociale. Pentru asta e nevoie să fie impulsionată o cooperare instituțională, nu doar un ordin comun a două ministere, ci o amplă campanie de informare prin mijloace audiovizuale, cu activități comune organizate la nivel de localitate. Cu termeni de implimentare și indicatori măsurabili de raportare. Evident, și sancțiuni”, mai precizează Glavan.
Amintim că, pe 26 august, două fetițe de 9 și 10 ani s-au fi intoxicat cu o substanță insecticidă. Copilele au fost internate în stare gravă în Spitalul raional Hâncești, iar în jurul orei 02:00 una dintre acestea a decedat.