fbpx

Familiile a 23 de angajați ai sistemului medical, care au decedat în lupta cu COVID-19, vor primi indemnizații de 100.000 de lei

Cabinetul de miniștri a decis alocarea a 2,3 milioane lei, din Fondul de Rezervă al Guvernului, pentru achitarea indemnizației unice destinată familiilor angajaților medicali din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, decedați în lupta cu COVID-19.

Indemnizația unică în valoare de 100 000 de lei va fi acordată la 23 de familii.

Alocarea celor 2,3 milioane de lei va fi prima debursare a mijloacelor financiare în acest scop. Anterior, statul oferea compensații doar pentru angajații instituțiilor statului care au fost afectați de Covid-19 la locul de muncă.

„Sper că această practică va fi respectată și de către Guvernul cu mandat deplin care urmează să vină, deoarece au mai rămas familii ale personalului medical decedat care nu au beneficiat de această indemnizație unică”, a declarat Aureliu Ciocoi.

Precizăm că dreptul la aceste indemnizații pot avea: soția/soțul persoanei decedate; copiii până la vârsta de 18 ani sau până la 23 de ani dacă își continuă studiile; sau unul dintre părinți dacă nu sunt alți urmași.

Articole asemănătoare

Back to top button