fbpx

doc | Jurnalista Mariana Rață câștigă judecata cu Cristian Rizea. Fugarul român, obligat să dezmintă minciunile

Jurnalista TV8, Mariana Rață, a câștigat procesul de judecată cu fostul deputat român, condamnat penal pentru acte de corupție, Cristian Rizea. Astfel, acesta a fost obligat de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, să dezmintă minciunile despre jurnalistă și să prezinte scuze publice pentru răspândirea informațiilor false despre aceasta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Se obligă Cristian Mihai să dezmintă informația falsă și defăimătoare, care lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională a reclamantei Mariana Rață”, se arată în decizia instanței.

Rizea trebuie să dezmintă minciunile lansate în toamna anului trecut, pe Instagram și pe canalul său de Youtube, dar și să șteargă postările vechi despre realizatoarea emisiunilor „Cutia Neagră” și „Cutia Neagră PLUS”. Totodată, penalul fugar urmează să îi achite jurnalistei prejudicii morale în sumă de 1 leu.

„Noi am cerut despăgubire 1 leu pentru că scopul nostru nu a fost sa câștigăm bani, ci să cerem penalizarea acestui gen de atacuri la persoană, denigrări și defăimări. În plus, Rizea este condamnat penal în România pentru delapidări de fonduri și nu mi-aș fi dorit ca acesta sa plătească despăgubirile din bani fraudați. Cel mai important e să se execute decizia de judecată pe partea de a-și cere scuze. Or neexecutarea deciziei de judecată implică sancțiuni mult mai dure”, a explicat jurnalista Mariana Rață.

Cristian Rizea urmează să îi achite Marianei Rață și cheltuieli de judecată în mărime de 776 de lei și 15 bani. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel în decurs de 30 de zile.

Foto: TV8
Foto: TV8

Amintim că în septembrie 2021, jurnalista l-a dat în judecată Rizea pentru defăimare și calomnie după ce anterior, acesta a declarat că ea ar locui într-un bloc cu Veceslav Platon și ar fi amanta fostului șef de la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari.

Articole asemănătoare

Back to top button