doc | Decretul lui Putin: reguli simplificate de acordare a cetățaniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene
update 16.05.26 | Experți, despre decretul lui Putin privind transnistrenii: „hârtie irosită”, „disperare geopolitică” și „procedeu pur propagandistic”
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat vineri, 15 mai, un decret care instituie „reguli speciale” de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova.
Decretul presupune posibilitatea obținerii cetățenii pentru locuitorii din stânga Nistrului în procedură simplificată, adică fără respectarea unor condiții prevăzute de legislația generală privind cetățenia. De noul regim se pot folosi persoanele au împlinit 18 ani și locuiesc permanent în regiunea transnistreană. Decretul prevede și posibilitatea acordării cetățeniei ruse și pentru copiii rămași fără îngrijire părintească și persoanele declarate incapabile care locuiesc permanent în regiune.
Zonadesecuritate.md precizează că în document se menționează că măsura e introdusă „în scopul protecției drepturilor și libertăților omului și cetățeanului”, cu trimitere la Legea federală rusă privind cetățenia din 2023. Cu toate că anume Rusia se face vinovată de încălcarea drepturilor omului în regiune.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în peste 60 de hotărâri că Federația Rusă poartă responsabilitate pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, inclusiv pentru detenții ilegale, tortură, încălcarea dreptului la educație și limitarea libertății de exprimare.
Rusia a aplicat anterior mecanisme similare în regiunile separatiste sau ocupate. Înainte de anexarea Crimeei și înaintea recunoașterii autoproclamatelor „republici populare” Donețk și Lugansk, Kremlinul a introdus proceduri simplificate pentru acordarea cetățeniei ruse locuitorilor acestor teritorii.



