fbpx

doc | CNA o contrazice pe Nemerenco în privința dosarului eliberării certificatelor de vaccinare fără administrarea serului: Ministerul Sănătății a refuzat conlucrarea

Centrul Național Anticorupție (CNA) o contrazice pe Ala Nemerenco, care acuza ofițerii de inacțiune pe marginea eliberării certificatelor de vaccinare fără administrarea propriu-zisă a serului contra COVID-19. Într-o precizare emisă, instituția a publicat documentele care atestă comunicarea dintre instituții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit CNA, până la recepționarea demersului Ministerului Sănătății, pe 1 septembrie 2021, au fost formulate două solicitări către institușie, prin care a cerut prezentarea listelor persoanelor imunizate. Răspunsul parvenit a fost de fapt refuzul de a furniza datele solicitate, invocându-se protecția datelor cu caracter personal.

La începutul lui septembrie, ministrul actual a remis în adresa CNA listele persoanelor vaccinate, care urmează a fi analizate în cadrul investigațiilor pornite acum câteva luni. „Prin urmare, afirmațiile precum că CNA ar da dovadă de inacțiune în investigarea schemelor de corupție privind eliberarea certificatelor de vaccinare false sunt speculative și calomnioase”, punctează Centrul Național Anticorupție într-un comunicat.

Amintim că săptămâna trecută șefa Ministerului Sănătății anunța că s-ar fi depistat mii de cazuri de eliberare a certificatelor de imunizare fără administrarea serului. Conform ei, ar fi cunoscute chiar și numele persoanelor care ar fi realizat asemenea practici.

Pe de altă parte, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat în cadrul ședinței de luni dimineață a Primăriei că medicii ar fi fost testați de echipe speciale și filmați de camere ascunse, iar responsabilii s-ar fi prezentat după ce specialiștii au anunțat că vor chema Poliția.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button