fbpx

Dispute despre imunizare în Parlament. Greceanîi: Nu îi primim pe cei care nu sunt vaccinați la ședințe? Grosu: Le aducem rachetă

Subiectul vaccinării deputaților a generat replici între actualul președinte al Parlamentului și fosta șefă a Legislativului. Ulterior, socialiștii și comuniștii au părăsit sala de ședințe.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Disputa a început după ce Igor Grosu a cerut să fie anunțată conducerea Parlamentului câți parlamentari au fost vaccinați. Drept replică, Zinaida Greceanîi a întrebat dacă cei care nu sunt imunizați vor avea restricții pentru a veni la ședințe.

„Dacă cineva nu e vaccinat, nu îi dăm voie la ședință?”, a întrebat fost președinta a Parlamentului,

„Vrem să îl convingem să se vaccineze. Să îl ducem în brațe. Să aducem medicul. Sputnik. Rachetă să ii dăm. Pfizer. Să îl legănăm. În sensul ăsta”, a răspuns Grosu.

„Încercați să legănați deputații și vedeți unde ajungem”, a punctat deputata înainte de a anunța că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor părăsește sala.

Precizăm că socialiștii și comuniștii au decis să nu participe la continuarea ședinței după ce trei proiecte de ei nu au fost votate pentru a fi incluse pe ordinea de zi. Pe de altă parte, joi se dezbate inițiativa ce prevede modificarea prevederilor din Constituție privind numirea judecătorilor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button