fbpx

Descinderi la un angajat din Consiliul raional Soroca. Alți doi agenți economici, cercetați pentru prejudicii de milioane cauzate statului

Fostul arhitect-șef al Consiliului raional Soroca și doi agenți economici sunt cercetați penal pentru abuz de serviciu de către ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție. Aceștia sunt bănuiți că ar fi cauzat daune materiale considerabile autorităților locale, după ce ar fi admis mai multe abateri atât la proiectarea unui stadion, care urma să fie construit în localitatea Rublenița, cât și la construcția acestuia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ordonanței de începere a urmăririi penale, în anul 2019, factori de decizie din cadrul Consiliului Raional Soroca au încheiat un contract cu o companie, gestionată de soția arhitectului-șef al Consiliului, pentru proiectarea construcției stadionului de fotbal din Rublenița. Doar pentru serviciile de proiectare a obiectului, cu o capacitate de 1500 de locuri și tribune, au fost alocate 195.000 de lei. Banii au ajuns pe conturile companiei, chiar dacă proiectul a fost întocmit cu abateri, iar documentul propriu-zis nu a fost contrasemnat de toate subdiviziunile responsabile. Prin aceste acțiuni, s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 195.000 lei, ceea consituie daune în proporţii considerabile, aduse drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale Consiliului raional Soroca.

Ulterior, în baza proiectului neavizat corespunzător, a fost anunțat concursul privind achiziția lucrărilor de construcție a stadionului în sumă de 16.070.258,4 lei, iar ca rezultat a fost desemnat câștigător un agent economic din localitate. La data de 27.06.2019, Consiliul Raional Soroca a încheiat contractul de antrepriză cu acesta pe o perioadă de execuție a lucrărilor până la data de 31.12.2022.

Prin urmare, factorii de decizie ai agentului economic, în interes material şi personal, ignorând prevederile legale privind calitatea în construcții au început efectuarea lucrărilor, iar în procesul execuției au apărut unele neconcordanțe între devizul de cheltuieli și proiect. Pentru a înlătura neregulile, a fost modificat contractul, printr-un document adițional, fiind majorată valoarea contractului cu 1.306.822,73 lei. Deși până la finele anului lucrările urmau a fi finalizate, acestea au fost executate în mărime de doar 2.928365,38 lei, iar în prezent întregul proces a fost compromis și suspendat din cauza că mai multe documente trebuie să fie ajustate.

Vineri, 17 iunie, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la fostul arhitect-șef. De la fața locului, au fost ridicate mai multe documente, care se referă la caz și mijloace băneşti în sumă de 19.500 dolari.

 

Articole asemănătoare

Back to top button