fbpx

Copiii, mai vulnerabili în fața maladiei? Numărul preșcolarilor din capitală care au COVID-19 crește

Numărul preșcolarilor din capitală care au COVID-19 crește. Anunțul a fost făcut marți dimineața în cadrul ședinței Primăriei.

Potrivit viceprimarei Angela Cutasevici, actualmente avem 18 micuți infectați, patru dintre cazuri fiind noi. De asemenea, 71 de cadre didactice și alți 33 de angajați din cadrul grădinițelor sunt bolnavi.

În același timp, și în instituțiile școlare avem multe îmbolnăviri, chiar dacă elevilor li s-a prelungit vacanța. Sunt 283 de copii bolnavi, 152 de cazuri fiind noi. Au contractat maladia și 197 de profesori, dar și alți 62 de angajați din aceste instituții.

Pe de altă parte, primarul Ion Ceban a cerut responsabililor să găsească soluții pentru ca preșcolarii să meargă la școală, în condițiile în care o declarație similară a fost făcută săptămâna trecută și de liderul socialiștilor Igor Dodon. Potrivit celor doi, părinții trebuie să își ia liber pentru a sta acasă cu picii.

De menționat este și faptul că în spitalele din mun. Chișinău rămâne situația tensionată. Actualmente sunt 1590 de bolnavi, dintre care 64 în stare extrem de gravă, iar 703 – gravă. Pentru a face față situației, doctorii au cedat birouri și spații de care beneficiau pentru recreere, odihnă, masă sau igienă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button