fbpx

Contrabandă cu arme și muniții de peste 400.000 de euro și 2,4 milioane de ruble. Detalii de la PCCOCS

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță terminarea urmării penale, de comun cu Serviciul Vamal, cu privire la factorul de decizie al unei societăți pe acțiuni, pus sub învinuire pentru contrabandă cu mărfuri strategice, în 2019-2020.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit datelor din dosarul penal, suma mărfurilor de contrabandă cifrează peste 2,4 milioane ruble rusești și peste 400.000 euro, care-n perioada infracțională valorau peste nouă milioane lei. Acestea erau cumpărate din statele Uniunii Europene, iar apoi – primul lot a fost ilegal exportat în Rusia; pe când asupra celui de-al doilea, destinat Belarusului, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru pentru ulterioara lui confiscare în folosul statului.

Schema de contrabandă a început să fie investigată urmare a unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit faptul că învinuitul a omis obținerea autorizației obligatorii pentru exportarea acestor mărfuri de destinație strategică (civilă și militară), în schimb, acesta a indicat că armele și munițiile erau fabricate pentru activitate sportivă și de vânătoare. Menționăm, printre munițiile traficate se regăseau și proiectile expansive, pistoale semiautomate, arme semiautomate și carabine, arme cu țeavă lisă și combinată, magazine, interzise spre export din UE spre Rusia și Belarus.

Ulterior cercetării schemei de contrabandă, procurorii PCCOCS îi incriminează învinuitului atât infracțiunea consumată de contrabandă și tentativă de contrabandă, cât și abuzul de serviciu. Urmează ca procurorii să trimită dosarul penal în judecată, pentru pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei. Potrivit legii penale, faptele incriminate se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpatul se prevalează de prezumția nevinovăției, conform prevederilor legale.

În ceea ce privește implicarea altor persoane, urmărirea penală continuă.

Articole asemănătoare

Back to top button