fbpx

CNESP s-a întrunit în ședință: Cetățenilor li se recomandă să poarte mască și să păstreze distanța în spații închise

O serie de măsuri și recomandări au fost aprobate joi, 28 iulie, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, ca urmare a creșterii cazurilor de COVID-19 în rândul populației, în ultimele săptămâni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, Planul național de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou va fi actualizat în conformitate cu evoluția situației epidemiologice și scenariile potențiale. Comisia a adoptat recomandări privind purtarea măștilor de protecție în instituțiile medico-sanitare publice și private, transportul public, centre comerciale, magazine alimentare și nonalimentare. De asemenea, se recomandă respectarea distanței fizice între persoane de minim un metru, respectarea regulilor de igienă a mâinilor și igienă respiratorie, dar și respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele infectate.

Măsurile de profilaxie, pentru protecția și prevenirea transmiterii COVID-19, urmează a fi aplicate în cadrul instituțiilor de menire socială, inclusiv a centrelor de plasament temporar pentru refugiați, instituțiilor de educație și în transportul public. Totodată, va continua procesul de informare a cetățenilor privind importanța vaccinării în prevenirea bolii.

Potrivit datelor prezentate de ministerul Sănătății, în perioada 18 – 27 iulie, în Republica Moldova au fost înregistrate 5793 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19, cu o creștere cu 72,7% comparativ cu săptămâna precedentă.

Articole asemănătoare

Back to top button