fbpx

Când ar putea fi deschisă Arena Chișinău? Spînu: „Atât timp cât a fost construită, ea trebuie și gestionată”

Arena Chișinău ar putea fi deschisă în toamna anului 2022, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8. Acesta a precizat că „atât timp cât a fost construită, ea trebuie și gestionată”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De asemenea, acesta a oferit detalii și despre terenul adiacent Arenei Chișinău, declarând că „partenerul privat trebuie să își primească ratele timp de 12 ani, conform contractului de parteneriat public privat care a fost semnat”.

„Cât despre porțiunea mare de teren care este pe lângă Arena Chișinău, care cu siguranță o vom recupera și o vom aduce în proprietatea statului. Atât cât s-a plătit aceste rate, la final terenul va veni în proprietatea statului”, a vicepremierul.

Mai mult, Andrei Spînu dă asigurări că atât timp cât actuala guvernare este la putere, terenul se va întoarce în posesia statului.

„Ce am văzut noi că probabil intenția celor care au semnat era ca acest teren să nu se întoarcă în proprietatea statului și să fie folosit pentru alte lucruri, acest risc nu mai există, cel puțin atât timp cât noi suntem la guvernare”, a adăugat Spînu.

Amintim că ideea construcției Arena Chișinău a fost făcută publică în martie 2018, iar aceasta urma să fie dată în exploatare în octombrie 2019, exact la un an de la începerea lucrărilor, lucru care nu s-a mai întâmplat, însă, nici până în ziua de azi.

Anterior, Andrei Spînu declarase că Arena Chișinău ar putea fi dată în exploatare în primăvara anului 2022, după ce lucrările la căile de acces urmau să înceapă la sfârșitul iernii trecute.

 

Articole asemănătoare

Back to top button