fbpx

Avocata Poporului, ex-avocata președintei. Numirea funcționarei s-a soldat cu mai multe critici

Ex-avocata președintei, Natalia Moloșag, a devenit Avocată a Poporului. După ce în spațiul public s-a aflat despre acest fapt, numirea ei a trezit mai multe critici.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Moloșag a apărat interesele ex-liderei PAS în perioada campaniei electorale din noiembrie 2020. Bunăoară, mai multe resurse mass-media asociate opoziției au remarcat faptul că proiectul de hotărâre a fost votat de cei din Partidul Acțiune și Solidaritate, iar socialiștii au afirmat că misiunea ei ar fi de a contribui la demiterea procurorului general.

La rândul său, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat în studioul emisiunii „Puterea a Patra” că nu există nici o ilegalitate. Potrivit lui, Natalia Moloșag „este o personalitate notorie în domeniul drepturilor omului. A fost un concurs, comisia a selectat doi candidați ambii puternici. Având în vedere că avem o singură funcție de avocat al poporului, a fost aleasă această candidatură. Cel mai important lucru este că persoana aleasă are experiență și notorietate”, a spus oficialul.

Pe de altă parte, șeful Promo-LEX, Ion Manole, a calificat votul de joi drept unul „politic, plictisitor și antidemocratic”. El a menționat că a contestat mai mulți ani fenomenul „mașinii de vot” și a precizat că nu a auzit prea multe întrebări și obiecții la adresa candidaților.

„Mesajul meu nu este despre candidați. Este despre procesele democratice și fenomenele politice, care de regulă nu sunt perfecte. Nu de alta, dar data trecută a fost la fel, o spun din propria experiență”, a punctat Manole.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button