Au tras pe sfoară 33 de agricultori, obținând peste 6,7 milioane de lei
Procuratura a terminat urmărirea penală a activității ilicite a unui grup criminal organizat, specializat în comiterea escrocheriilor cu produse agricole, trăgând pe sfoară 33 de producători din toată republica. Aceștia au fost prejudiciați cu peste 6,7 milioane de lei.
Membrii grupului criminal organizat, preluând activitatea unei companii cu istoric economic pozitiv, contractau fictiv producătorii agricoli, pe care îi induceau în eroare prin prezentarea ca adevărate a faptelor mincinoase și le promiteau achitarea pentru marfa preluată după vânzare, fapt care însă nu se producea. Acțiunile criminale au avut loc în perioada anilor 2019-2020.
Urmărirea penală a fost începută în toamna anului 2020. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, au fost efectuate 17 percheziții, soldate cu ridicarea de documente, înscrisuri, suporturi electronice, telefoane, ștampile, acte false și reținerea a șapte persoane.
Stabilindu-se că trei din aceste persoane aveau rol doar de execuție exprimat prin purtarea convorbirilor telefonice, fără a cunoaște scopul angajatorilor de comitere a unor infracțiuni, acestea au fost eliberate, fără a fi aplicate măsuri preventive și statut de învinuit.
În cadrul urmăririi penale, au fost puse sub sechestru bunuri în valoare totală de aproximativ un milion de lei.
Persoanele sunt învinuite de comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari, trei din ele fiind în arest preventiv, iar a patra – în arest la domiciliu.
Potrivit legii cele incriminate sunt pedepsite cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.