ASP: Blanchetele nu sunt false. Nimeni nu a fost reținut
Agenția Servicii Publice vine cu precizări privind informațiile false privind activitatea instituției, distribuite repetat în spațiul mediatic de către cetățeanul Ion Chicu.
1. Agenția Servicii Publice nu a fost sesizată de către organele competente din Republica Moldova sau de către misiunile diplomatice ale țării noastre, că ar fi existat careva cazuri de falsificare a documentelor de călătorie emise de către ASP. Nu există semnale că cetățenii RM ar fi reținuți peste hotare, având asupra sa documente false, emise de ASP.
2. La moment, Agenția Servicii Publice continuă să emită documente, confecționate în baza tehnologiei pe bază de laminat și a blanchetelor utilizate de către instituție din anul 2014 până în prezent.
3. Pe data de 13 mai 2022, Agenția Servicii Publice a semnat un nou contract de achiziționare a blanchetelor cu compania „Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych” pentru livrarea a 3 milioane de blanchete. Noile blanchete urmează să fie livrate în Moldova abia în perioada septembrie-octombrie 2022, după care ASP va migra către alt sistem de personalizare a datelor, urmând să treacă la o nouă tehnologie de perfectare a documentelor pe suport de policarbonat.
4. Agenția Servicii Publice reiterează faptul că licitația inițiată în aprilie 2021 de fosta conducere a agenției a fost anulată în urma multiplelor nereguli grave de procedură identificate de Corpul de control al prim-ministrului, inclusiv pentru faptul că permitea companiilor ofertante să includă taxe de royalty. Această licitație nu a avut desemnat un câștigător la momentul anulării.
Contractul, semnat de fosta conducere a ASP, valabil în perioada când cetățeanul Ion Chicu deținea funcția de prim-ministru al RM, prevedea o taxa de royalty (redevență) în mărime de 13,6 Euro per fiecare pașaport, pe care Agenția Servicii Publice o achita unei terțe părți. Din 2014 până în 2021, taxa de royalty a însumat circa 41 de milioane de euro, care au plecat în conturile mai multor companii obscure din Bulgaria, Grecia și Emiratele Arabe. Tocmai pe această taxă de royalty și beneficiarii ei finali, la 22 octombrie 2021, a fost pornită urmărirea penală de către Procuratura Generală. O decizie finală pe acest caz, la moment, nu este pronunțată. Totodată, reiterăm că din august 2021 noua conducere a ASP a refuzat achitarea acestei taxe de royalty.
5. Agenția Servicii Publice își rezervă dreptul de a acționa cetățeanul Ion Chicu în instanță de judecata pentru defăimarea instituției.