fbpx

Al doilea lot de vaccin ajunge joi seara în Republica Moldova. Este prima donație oferită prin programul COVAX

Primul lot de vaccin oferit prin intermediul programului COVAX va ajunge în această seară la Chișinău. Este vorba despre 14.400 de doze de AstraZeneca, producția Coreei de Sud.

Avionul care aduce preparatul în Republica Moldova aterizează la Chișinău joi seara. În jurul orei 20:50 acesta va fi recepționat, iar ulterior se va repartiza instituțiilor medicale din țară.

Potrivit Ministerului Sănătății, Republica Moldova este printre primele țări care primește vaccinuri împotriva COVID-19, în prima tranșă de livrări COVAX. Totodată, în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului s-a anunțat că autoritățile au examinat posibilitatea alocării resurselor financiare adiționale pentru achiziționarea vaccinurilor de pe piața internațională.

Și Maia Sandu a abordat subiectul și a primit asigurări de la Pfizer că preparatul produs de companie va ajunge în Republica Moldova. Acest vaccin urmează să fie livrat la sfârșitul lui martie, potrivit președintei.

Amintim că, în această săptămână în Republica Moldova a început vaccinarea cadrelor medicale din prima linie contra COVID-19. Medicii din secțiile de terapie intensivă de la Spitalul Clinic Republican și cel de Urgență s-au imunizat primii, fiind urmați de colegii din raioanele țării.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button