fbpx

OSCE nu recomandă votarea în baza pașapoartelor expirate, așa cum propun Sandu și Năstase

Solicitarea insistentă a reprezentanților Blocului ACUM de a permite cetățenilor din diasporă de a vota în baza pașapoartelor expirate contravine recomandărilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un raport anterior, OSCE menționa că o asemenea practică „trebuie revăzută în scopul evitării unor posibile abuzuri şi limitării folosirii listelor electorale suplimentare”.

La fel ca şi în alegerile anterioare, CEC a decis să permită votarea cu acte de identitate expirate. Folosirea multor tipuri diferite de acte – valabile sau expirate – pentru identificarea alegătorilor a fost percepută ca problematică”, se menționa în raportul OSCE, întocmit după alegerile din 2010.

În acest sens, OSCE a recomandat autorităţilor de la Chişinău să depună eforturi „pentru asigurarea faptului că toţi cetăţenii sunt în posesia unor acte de identitate valabile”.

Problema actelor expirate a fost abordată şi la scrutinul din 2014. Atunci, doi membri ai Comisiei Electorale Centrale, Vadim Moţarschi şi Alexandru Simionov, au făcut opinie separată în cazul deciziei CEC de a permite votarea în baza buletinelor de identitate expirate.

Considerăm Hotărârea CEC din 18 noiembrie 2014 „Cu privire la votarea în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 în baza actelor de identitate cu termen de valabilitate expirat”, ca fiind una ilegală”, spuneau cei doi membri ai CEC.

Articole asemănătoare

Back to top button