fbpx

Zis și făcut? Dodon afirmă că a obținut permisiunea transportării produselor moldovenești în Rusia prin Ucraina

Aflat într-o vizită la Moscova pentru a clarifica mai multe detalii în legătură cu Republica Moldova, șeful statului, Igor Dodon, a anunțat că, începând cu ziua de astăzi, toate mărfurile au undă verde spre piața Federației Ruse.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

O săptămână în urmă, Igor Dodon a anunțat că va avea o întrevedere cu mai mulți oficiali de la Moscova, inclusiv cu președintele Federație Ruse, pentru a discuta reușitele înregistrate în ultimii doi ani de cooperare, dar și problema exportului produselor autohtone, tranzitând teritoriul Ucrainei.

„Am convenit cu Vladimir Putin – la rugămintea președintelui Moldovei, începând cu ziua de astăzi, toate mărfurile moldovenești pot fi exportate pe piața Federației Ruse, tranzitând teritoriul Ucrainei. Odată cu anularea de către Rusia a taxelor vamale pentru mărfurile moldovenești, aceste decizii vor permite majorarea, în termeni restrânși, a cifrei de afaceri dintre țările noastre”, a declarat președintele Moldovei.

De asemenea, Igor Dodon a mai pus în discuție și un șir de proiecte care ar contribui la dezvoltarea comercială, economică și investițională a țării noastre și care vor fi desfășurate în colaborare cu Federația Rusă.

Amintim că, o lună în urmă, autoritățile ruse au anulat taxele vamale la exportul către Rusia a legumelor și fructelor moldovenești, cât și a conservelor de fructe și legume și a produselor vitivinicole, însă Medvedev a semnat un decret prin care se interzice intrarea în Rusia a mărfurilor care tranzitează Ucraina.

Articole asemănătoare

Back to top button