fbpx

Zelenskii îi invită în Lugansk şi Donbas pe deputații APCE care au votat pentru Rusia: „Să vadă cât rău ne-a adus războiul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskii, a venit cu un mesaj către reprezentanții statelor care au votat pro întoarcerii Federației Ruse în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Șeful statului vecin a făcut mai multe declarații în cadrul discursului său de la summitul UE.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La eveniment, președintele a susținut că tinde spre a face pace în Ucraina și ca țara pe care o conduce să devină parte a Uniunii Europene. Acesta a menționat că îi pare rău că unii reprezentanți din APCE nu au mers împreună cu el și Donald Tusk în cadrul vizitei făcute în Lugansk.

„Îmi pare rău că, împreună cu noi, nu au mers delegații ale unor țări din APCE. Sunt sigur că ar fi foarte util pentru ei. Dacă cineva are dubii în legătură cu continuarea sancționării, îl invit pe toți la Donbas – pentru a vedea cât de mult ne-a provocat războiul. Și chiar vrem să oprim războiul. Și vrem să ne întoarcem pacea în Ucraina. Dar se poate face cu o singură „armă” – diplomația”, a declarat Zeleskii.

Președintele țării vecine a susținut că va lupta pentru ca războiul să ia sfârșit în Ucraina, menționând că sancțiunile sunt acum unica cale diplomatică de a duce la împlinirea acestui scop.

De menționat că, printre cei care au votat „pro Rusia” în APCE, sunt și Andrei Năstase, dar și Vlad Bătrâncea. Deputatul PAS, Mihai Popșoi, a votat contra.

Articole asemănătoare

Back to top button