fbpx

Vor fi verificate, înmatriculate și distribuite pe rutele municipale. Ultimele autobuze ISUZU au ajuns la Chișinău

Șase autobuze noi ISUZU au fost recepționate de Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”, acestea fiind ultimele din totalul de 31 de unități achiziționate de municipalitate în luna februarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, cele șase vehicule noi au intrat în posesia PUA în decurs de 60 de zile de la semnarea contractului. Actualmente, autobuzele sunt supuse verificărilor tehnice, iar ulterior, acestea vor fi înmatriculate și distribuite pe rutele municipale.

Unitățile de transport de model „ISUZU Citiport” au trei uși, podea joasă, rampe de acces și spațiu pentru fotoliu rulant, fiind accesibile pentru persoanele cu necesități speciale, vârstnicilor și părinților cu copii în căruțuri. Acestea mai dispun de aer condiționat, echipament de informare audio și video, și patru geamuri de aeresire.

Lotul de autobuze procurate recent de Primărie a costat 78 de milioane de lei, bani prevăzuți din bugetul municipal pentru anul 2019.

Articole asemănătoare

Back to top button