ZUGO

Ne-am apărat independența și Vladimir Putin nu și-a atins obiectivele, a afirmat Volodimir Zelenski într-un mesaj transmis, marți, la împlinirea a patru ani de la începutul războiului declanșat de Rusia, scrie Hotnews.

„Astăzi se împlinesc exact patru ani de când Putin ia Kievul în trei zile. Acest lucru spune multe despre rezistența noastră, despre modul în care Ucraina a luptat în tot acest timp. În spatele acestor cuvinte se află milioane de oameni, un curaj imens, o muncă incredibil de grea, rezistență și lungul drum pe care Ucraina îl parcurge din 24 februarie”, a spus Zelenski într-o declarație televizată, care a fost postată și pe conturile sale de socializare.

„Privind înapoi la începutul invaziei și reflectând asupra zilei de astăzi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independența, nu ne-am pierdut statalitatea; Putin nu și-a atins obiectivele. Nu i-a zdrobit pe ucraineni; nu a câștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face totul pentru a asigura pacea și dreptatea. Glorie Ucrainei!”, a adăugat el.

Mesajul integral al președintelui Ucrainei:

„În acest birou – această mică cameră din buncărul de pe strada Bankova – am purtat primele conversații cu liderii mondiali la începutul războiului. Aici am vorbit cu președintele Biden și tot aici am auzit: Volodimir, există o amenințare. Trebuie să părăsești urgent Ucraina. Suntem gata să te ajutăm în acest sens. Iar eu am răspuns că am nevoie de muniție, nu de o cale de ieșire.

Și nu pentru că suntem cu toții neînfricați sau făcuți din oțel – suntem cu toții ființe umane, iar în acea zi, fiecare dintre noi, toți ucrainenii, am simțit frică și durere; mulți erau în stare de șoc, iar mulți nu știau ce să spună. Dar, la un nivel invizibil, cu toții știam că nu avem altă Ucraină, că aceasta este casa noastră, și cu toții am înțeles ce trebuia făcut.

Aceasta a fost alegerea. Alegerea pe care milioane de ucraineni au făcut-o atunci. Poporul nostru nu a ridicat steagul alb – a apărat steagul albastru și galben. Iar ocupanții, care credeau că vor fi întâmpinați aici de mulțimi care flutură flori, au văzut în schimb cozi la centrele de recrutare. Poporul nostru a ales rezistența. Și războinicii noștri au rămas fermi, iar civilii au apărat orașele și satele, străzile și curțile. Oameni obișnuiți, absolut, formând ziduri vii, au oprit coloanele de vehicule militare și, împreună, au arătat Rusiei rătăcite singura cale corectă.

„Fiecare zi de mâine trebuia câștigată”

Toată lumea a înțeles: fiecare zi de mâine trebuia câștigată. Ucraina trebuia să reziste – statul trebuia să reziste, indiferent de ce se întâmpla. Și, în ciuda tuturor lucrurilor, Ucraina noastră trebuia să continue să funcționeze. S-au făcut multe aici; nu am mai arătat niciodată această facilitate – acum este goală, desigur, dar la începutul războiului erau sute de oameni aici.

Am lucrat aici, apoi m-am dus sus pentru a mă adresa vouă, oamenilor. Aici era echipa noastră, guvernul, coordonarea zilnică cu armata, apelurile telefonice, căutarea de soluții – tot ce era necesar pentru ca Ucraina să reziste. Armele trebuiau aduse. Medicamente și alimente au fost livrate în orașele blocate de inamic. Pentru a păstra viața pentru care Ucraina luptă cu atâta disperare.

Și, să fiu sincer, lucrurile erau uneori diferite – aici se folosea un limbaj formal și direct, pentru că fiecare pachet de ajutor, fiecare sancțiune împotriva Rusiei, fiecare transport de arme – toate acestea trebuiau să fie cu adevărat câștigate. A trebuit să luptăm cu înverșunare pentru credința în Ucraina. A trebuit să ne asigurăm că lumea se implică.

Și acesta a fost mesajul cheie al apelurilor noastre către țările europene, către Congresul SUA, către majoritatea parlamentelor din întreaga lume – și, bineînțeles, către oameni. Către oamenii obișnuiți – către milioane de oameni din întreaga lume – fiți alături de noi, fiți alături de Ucraina, credeți în noi, susțineți Ucraina, fiți curajoși ca Ucraina!

Aceste apeluri au funcționat, pentru că ucrainenii au luptat într-un mod care v-a tăiat respirația, iar această rezistență a fost vizibilă chiar și din spațiu, ceea ce a fost absolut inspirator, astfel încât foarte curând toată lumea a văzut-o – această mare albastră și galbenă: mii de oameni cu steagurile noastre în piețele din Europa și din întreaga lume.

„Crezi că am căzut în genunchi? Tocmai mi-am legat bocancii”

Și astfel – treptat, cu dificultate, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă – Ucraina a construit sprijinul care ne-a permis să rezistăm: când am trecut de prima zi de război. Cea mai lungă zi din viața noastră. Apoi încă una. Și încă una. Apoi o săptămână. Două săptămâni. Și apoi – o lună. Și am văzut primăvara.

Am câștigat atunci – când părea că luna februarie nu se va mai termina niciodată, am câștigat prima noastră primăvară în mijlocul unui mare război. A fost un moment de cotitură și, pentru prima dată, un gând a trecut prin mintea tuturor: putem face asta. Ucraina poate face asta.

Îmi place foarte mult fraza pe care toată lumea o repostase la momentul respectiv – un fel de rezumat al primei etape a războiului pe scară largă, când Ucraina a spus: „Credeai că am căzut în genunchi? Tocmai mi-am legat bocancii de luptă”.

Și în fața noastră era un drum. Și chiar și în acest tunel lung, nu puteai cuprinde nici măcar o milionime din durerea pe care Ucraina a îndurat-o în această perioadă. Durerea pe care Rusia a adus-o fiecărei familii, fiecărei inimi ucrainene.

Bucea. Irpin. Borodyanka. Morminte comune. Hostomel. Mriya. Harkov. Nikolaev. Administrația regională de stat. Barajul Kakhovka. Centrala nucleară de la Zaporojie. Kremenchuk și Krivol . Ternopil și Lviv. Olenivka. Chasiv Yar. Kiev. Okhmatdyt. Kramatorsk. Gara. O jucărie. Mariupol. Teatrul de dramă. Inscripția: Copii. Odesa. Clădire de apartamente. O fetiță. Trei luni. Vilniansk. Secția de maternitate. Un sugar. Două zile…

Bărbații nu se luptă așa. Oamenii nu se comportă așa. Ucrainenii nu vor uita asta. Să vadă aceste imagini toți cei care nu au remușcări, toți cei care încă întind mâna răului rusesc și încă cumpără petrolul lui Putin.

„Ucraina nu numai că a rezistat, ci a ripostat”

Dar în tot acest timp, nu am lăsat furia să ne macine pe dinăuntru. Ucrainenii și-au transformat furia în energie pentru luptă și au demonstrat că putem fi forțați să ne adăpostim în adăposturi, dar este imposibil să împingem Ucraina în subteran pentru totdeauna. Ne ridicăm inevitabil, ne întoarcem, continuăm să luptăm – pentru că luptăm pentru viață. Pentru dreptul de a sta pe pământul nostru – și de a respira propriul nostru aer. Și Ucraina cunoaște bine aceste sentimente – când, în ciuda tuturor lucrurilor, după ce se dă semnalul de încetare a alertei, ieșim din adăpostul antiaerian și, odată cu noi, apare speranța, care se înalță spre cer; ori de câte ori se ridică steagul ucrainean – ori de câte ori s-a întors și se întoarce acolo unde îi este locul de drept.

Și aceasta a fost următoarea etapă importantă a luptei noastre – când Ucraina nu numai că a rezistat, nu numai că a ținut apărarea, ci a ripostat. Când orașe întregi au făcut istorie. Orașe eroice. Orașe ale eroilor. Au avansat. Au fost primele ofensive, primele succese și ceea ce nu poate fi uitat niciodată – primii ochi, ochii ucrainenilor care și-au așteptat ai lor. Balaklia, Izium, Kupansk, Herson. Toată lumea a văzut cum ocupanții au fost alungați din regiunea Kiev, din regiunea Sumî, din regiunea Cernihiv. Și toată lumea a aflat despre modul ucrainean de a trimite inamicul către lumea de dincolo pentru – Chornobaivka. A văzut cum ultimatumurile rusești s-au transformat în gesturi de bunăvoință. Cum Insula Șerpilor a devenit din nou a noastră.

Cum cuvântul „bavovna” a căpătat un nou înțeles și cum ne-am bucurat când primul „bavovna” a fost auzit în Rusia. Nu este răutate – așa sună pur și simplu dreptatea în ucraineană. Sună ca Stuhna, Vilkha, Neptune și urletul cu care s-a scufundat crucișătorul Moskova. Atunci – a fost un moment important. Mai târziu – a devenit o tradiție.

„Ceea ce părea odată de neconceput a devenit acum regulă”

Și puține alte lucruri ridică moralul ucraineanilor ca imaginile cu instalațiile militare și rafinăriile de petrol ale inamicului în flăcări. Când s-a întâmplat pentru prima dată, a fost o știre importantă. Acum, se întâmplă aproape zilnic.

Și ceea ce părea odată de neconceput a devenit acum regulă. Patriot, IRIS-T, NASAMS, F-16 – și ceva mai mare: propriile noastre arme, capacitatea noastră de acțiune la distanță.

Realizați acest lucru. Ucraina a parcurs un drum lung – de la momentul în care ni se dădeau veste antiglonț până la momentul în care producem noi înșine peste trei milioane de drone FPV pe an. De la zilele în care admiram Javelin și Bayraktar până la ziua în care avem propriile noastre Sichen, Hor, Vampire, Palianytsia, Peklo, Ruta, Flamingo. De la cererea de a închide spațiul aerian la capacitatea de a doborî sute de „shahed” într-o singură noapte. De la țepi și fortificații pe străzile din Kiev la operațiunea Kursk și Spiderweb.

Dar asta încă nu este suficient – vom face mai mult, pentru că Rusia, din păcate, nu se oprește și duce război prin toate metodele – împotriva păcii, împotriva noastră, împotriva oamenilor.

Putin înțelege că nu este capabil să învingă Ucraina pe câmpul de luptă, iar „a doua armată din lume” luptă împotriva blocurilor de apartamente și a centralelor electrice. Iar acum ucrainenii îndură cea mai grea iarnă din istorie. Și teroare aproape în fiecare noapte. Nu știu cine altcineva ar putea rezista la asta fără să se prăbușească sau să ezite. Ucrainenii o fac. Și asta este o mare epuizare. Cu siguranță. Ce alți oameni ar putea face asta? În ciuda războiului, a tuturor acestor atacuri, a tuturor acestor încercări – să învingă răul – să învingă disperarea și lipsa de speranță. Și să reziste. Și să reziste în unitate.

„Din realizări și mici victorii, se formează marea Ucraină”

Și în mijlocul tuturor acestor lucruri – să obțină rezultate – peste tot. Să se refacă după fiecare atac. De fiecare dată, să-și reaprovizioneze apărarea aeriană cu rachete. Să meargă la muncă în fiecare dimineață. Să mențină constant linia. Să vorbească cu lumea de la egal la egal. Să obținem statutul de candidat la UE, să aducem acasă mii de prizonieri. Să facem ca fiecare platformă internațională – de la Davos la ONU – să fie pro-ucraineană. Să facem ca vocea Ucrainei să se audă puternic în lume, să câștigăm Eurovisionul, să luăm Oscarul și BAFTA, să fim campioni mondiali absoluți la box și să dovedim că ucrainenii au onoare de cel mai înalt grad – mult mai valoroasă decât orice aur al acestui CIO fără coloană vertebrală.

Din fiecare astfel de act, din toți acești pași, realizări și mici victorii, se formează marea Ucraină. Mare – pentru că vă are pe voi. Oameni care inspiră planeta.

Și ne amintim cum au sosit primii lideri străini în Ucraina la începutul acestui război. Și termenul „vizită oficială” nu poate transmite nici măcar în cea mai mică măsură ce au însemnat aceste întâlniri pentru noi. Am înțeles cine era cu adevărat fratele și prietenul nostru, cine nu se temea, nu ezita, nu-și pata numele și nu se îngrijora cum să nu-l supere pe Putin. Mulțumesc fiecărui lider care a ales partea luminii în istorie – a ales Ucraina. În Europa, Statele Unite, Canada, Japonia, Australia. Tuturor celor care sunt alături de noi.

„Putin este acest război”

Și îmi doresc foarte mult să vin aici într-o zi împreună cu președintele Statelor Unite. Știu cu certitudine: numai venind în Ucraina și văzând cu ochii proprii viața și lupta noastră, simțind poporul nostru și enormitatea acestei dureri – numai atunci se poate înțelege despre ce este vorba cu adevărat în acest război. Și din cauza cui. Cine este agresorul aici și cine trebuie să fie presat. Că Ucraina apără viața, luptă tocmai pentru asta și că aceasta nu este o luptă de stradă – este un atac al unui stat bolnav asupra unui stat suveran, iar Putin este acest război. El este cauza începutului său și obstacolul în calea sfârșitului său. Și Rusia este cea care trebuie pusă la locul ei. Pentru ca să poată exista o pace adevărată.

Se spune că timpul vindecă. Nu sunt sigur. Cel puțin nu știu cât timp va dura să ne vindecăm toate rănile – toate aceste întrebări dureroase de genul „Câte?” care ne ard în interior. Câte lacrimi au fost vărsate? Câte atacuri și lovituri josnice? Câte cicatrici în inimile noastre – câte steaguri în cimitirele noastre? Câte nume?

Da Vinci, Grenka, Juice. Zheka, Tykhyi, Nord. Petrychenko, Matsievskyi, marinarul Vitalii Skakun, pilotul Oleksandr Oksanchenko. Daria „Delta” Lopatina. Lana „Sati” Chornohorska. Yulia Bereziuk, Marharyta Polovinko. Mii, mii de eroi care și-au dat viața pentru ca Ucraina să poată trăi. Războinicii noștri apărători. Îngerii noștri păzitori.

„Acordul nu trebuie doar semnat – trebuie acceptat de ucraineni”

Sunt sigură că i-au spus lui Dumnezeu adevărul despre acest război. Despre cum ne apărăm. Ne apărăm pământul, viața, independența, cultura, istoria, Sfânta Sofia, poporul nostru. 1.462 de zile de război total. 12 ani de la începutul agresiunii Rusiei. Pentru unii – o viață întreagă. Desigur, cu toții vrem ca războiul să se termine. Dar nimeni nu va permite Ucrainei să se sfârșească. Vrem pace. Puternică, demnă, durabilă. Și înainte de fiecare rundă de negocieri, dau echipei noastre directive foarte clare.

Acestea vin întotdeauna sub formă de decrete clasificate, dar cu siguranță nu voi dezvălui un secret de stat dacă împărtășesc mesajul meu principal: să nu anulăm toți acești ani, să nu devalorizăm – întreaga luptă, curajul, demnitatea, tot ceea ce a trecut Ucraina. Acestea nu pot fi abandonate, uitate, trădate. De aceea există atât de multe runde de negocieri și o luptă pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare punct, pentru garanții reale de securitate, astfel încât acordul să fie puternic. Istoria ne urmărește îndeaproape. Acordul nu trebuie pur și simplu semnat – trebuie acceptat, acceptat de ucraineni.

„Putin nu și-a atins obiectivele. Nu i-a înfrânt pe ucraineni”

Dragi oameni, forța care ne-a susținut în toți acești ani sunteți voi. Poporul nostru. Rezistența noastră sunteți voi. Bărbații ucraineni. Femeile ucrainene. Toți cei care nu renunță. Ochii noștri pot fi obosiți, dar spatele nostru este neclintit. Și vreau să mulțumesc fiecăruia dintre voi care poartă independența pe umeri. Fiecare războinic – pentru forța voastră. Părinții, copiii, soțiile și soții voștri – pentru rezistența lor. Mulțumesc tuturor celor a căror muncă face Ucraina mai puternică. Celor care aduc lumină și căldură în casele noastre. Celor care vindecă. Celor care se oferă voluntari. Celor care predau. Celor care studiază – în universități sau în școli – și care învață cel mai important lucru: să fie oameni, să fie ucraineni. Sunt mândru de voi. Cred în fiecare dintre voi. În voi toți, cărora, fără nicio exagerare, am onoarea să vă spun: oameni minunați ai unei Ucraine minunate.

Privind înapoi la începutul invaziei și reflectând asupra zilei de azi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independența, nu ne-am pierdut statalitatea. Ucraina nu există doar pe hartă. Ucraina este un actor în relațiile internaționale. Capitala noastră este în picioare, la fel și Harkov, Sumî, Cernihiv, Dnipro, Zaporojie, Kramatorsk, Odesa, Liov. Alte orașe. Putin nu și-a atins obiectivele. Nu i-a înfrânt pe ucraineni. Nu a câștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face totul pentru a asigura pacea și dreptatea.

Mai este mai puțin de o săptămână până la primăvară. Trecem prin cea mai grea iarnă din istorie. Acesta este un fapt. Și este foarte dificil. Dificil pentru noi toți. Dar, la fel ca în prima zi a războiului, continuăm să ne construim viitorul, pas cu pas, sarcină cu sarcină, realizare cu realizare, iar fiecare rezultat, fiecare succes, fiecare „Ucraina a reușit” este meritul vostru, al tuturor. Al poporului ucrainean.”