fbpx

video | Voronin anunță că pleacă de la șefia PCRM: „Toată țara face schimbări, dar noi să rămânem în urmă?”

Vladimir Voronin dă de înțeles că vrea să plece de la șefia Partidului Comuniștilor. Potrivit lui, decizia despre un nou președinte al formațiunii va fi luată la congresul organizației politice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Toată face schimbări, dar noi, comuniștii, să rămânem în urmă? A venit timpul”, a spus Voronin în studioul emisiunii Puterea a Patra, difuzată la N4. El a precizat că mandatul Comitetului Central al partidului a fost prelungit din cauza pandemiei.

Acesta a menționat, însă, că nu se va retrage din politică. „Cred că o să fiu înțeles de organizațiile teritoriale de partid. Așa termen lung în fruntea partidului nu sunt exemple, începând de la Lenin, Stalin și toți ceilalți. Nu mă compar cu așa figuri de nivel cosmic, dar e și timpul”, a punctat Voronin.

Politicianul a mai menționat că a vrut să lase în urmă un partid parlamentar. Chiar și așa, acesta spune că „își va face griji” pentru Partidul Comuniștilor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button