video | Victimele deportărilor staliniste, comemorate la Chișinău. Maia Sandu: „Aceasta este fața adevărată a ocupației sovietice”
La Chișinău a avut loc luni, 6 iulie, mitingul de comemorare a victimelor deportărilor sovietice din Basarabia. La eveniment au participat președinta Maia Sandu, prim-ministrul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului, Igor Grosu. La 77 de ani de la deportările sovietice din Basarabia, Maia Sandu a spus că operațiunile din 1949 nu au fost întâmplătoare, ci „crime planificate în cele mai mici detalii”, comise împotriva unor oameni care nu reprezentau niciun pericol.
Maia Sandu a declarat că deportările nu au fost întâmplătoare și că regimul sovietic a lovit în oameni care nu reprezentau niciun pericol, dar care își păstrau identitatea, limba și tradițiile.
„Întrebarea care ne macină an de an, când comemorăm victimele deportărilor, este: de ce a trecut Moldova printr-o suferință atât de nedreaptă? Reprezentam vreun pericol? Nu. Bunicii noștri erau oameni gospodari și dornici să își cânte doinele, să își sărbătorească nunțile și să își plângă morții în voia lor. Anume această verticalitate identitară deranja puterea sovietică. Ei voiau ca toți să stea în genunchi. Regimul sovietic nu suporta identitatea popoarelor. Și operațiunile de deportare nu au fost un episod accidental. Erau crime planificate în cele mai mici detalii, cu calendare de execuție și cu scopul de a distruge orice formă de rezistență”, a spus președinta.
Șefa statului a vorbit și despre responsabilitatea de a spune adevărul despre crimele regimului sovietic și a legat tragediile din trecut de războiul pe care Rusia îl poartă acum în Ucraina.
„Avem responsabilitatea istorică nu doar în fața neamului nostru, ci și în fața întregii Europe, să spunem: aceasta este fața adevărată a regimului sovietic. Iar istoria se repetă sub ochii noștri. Ce a făcut odată puterea sovietică le face Rusia lui Putin, azi, ucrainenilor, și va face oricărui popor dacă va fi lăsată. Nu există alt motiv. Rusia ucide oameni nevinovați, îi deportează și îi înfometează, pur și simplu, pentru că poate”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a spus că sprijinul pentru Ucraina nu este opțional și că Republica Moldova trebuie să rămână solidară cu țara vecină.
„Tocmai de aceea, solidaritatea noastră nu este opțională. Trebuie să ajutăm Ucraina. Cum putem și să convingem Europa să ajute Ucraina fără încetare, pentru ca Rusia să fie oprită și să nu mai poată face rău niciunui popor”, a afirmat șefa statului.
În continuare, Maia Sandu a evocat noaptea deportărilor din 6 iulie 1949 și suferințele prin care au trecut mii de familii din Basarabia, inclusiv copii, femei și bătrâni.
„Acum 77 de ani, noaptea, copii mici, bătrâni, femei și bărbați au fost luați din casele lor, cu arma la tâmplă, și urcați în vagoane de vite. Noi suntem urmașii acestor oameni. Le-au luat casele, dar ei și-au construit case acolo unde au ajuns, pentru că bunicii noștri știau că o casă trebuie construită cu mâinile proprii, nu furată mișelește. Au vrut să le ia numele, memoria, împușcându-i fără motiv și aruncându-i în gropi comune. Dar numele lor a fost mai puternic și au avut grijă, o viață întreagă, să transmită memoria și numele copiilor, care l-au dus mai departe către copiii lor, iar azi noi suntem aici, purtând amintirea și numele lor”, a spus președinta.
Maia Sandu a mai afirmat că, în ciuda represiunilor, oamenii deportați au reușit să-și păstreze limba, credința și demnitatea, iar această memorie trebuie apărată.
„Au vrut să le ia limba și identitatea. Însă ei le-au păstrat prin cântec, prin credință, prin hore, doine și bocete de jale, iar noi, azi, chiar dacă suntem îndurerați de chinurile prin care au trecut, avem limbă și avem identitate și, de fiecare dată când au încercat din nou să ni le distrugă, le-am apărat. Au vrut să le ia demnitatea, punându-i în condiții inumane, batjocorindu-i, însă ocupația sovietică nu avea cum să știe că un om care și-a trăit toată viața în demnitate își poate pierde viața, dar nu și demnitatea”, a declarat șefa statului.
Președinta a spus că lecțiile trecutului trebuie învățate, iar libertatea și pacea trebuie apărate pentru toți.
„Ne dorim ca acest popor să nu fie ridicat noaptea din casă și deportat, nici măcar cei care, azi, refuză să onoreze această memorie. Pentru că libertatea și pacea pe care le apărăm astăzi le apărăm pentru toți, iar demnitatea unui neam se măsoară și prin capacitatea de a-i proteja inclusiv pe cei care încă nu-i înțeleg istoria”, a conchis Maia Sandu.



