fbpx

video | Un centru de apel din Chișinău a prejudiciat statul cu 164.000.000 lei. Doi bănuiți

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat, a descoperit o amplă schemă de evaziune fiscală și spălare de bani la un call-center din Chișinău. Potrivit autorităților, prejudiciul adus bugetului de stat depășește 164 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ancheta vizează administratorul și contabilul centrului, care, în perioada 2019–2023, ar fi aplicat în mod fraudulos un regim fiscal preferențial. Deși au declarat că activează într-un domeniu eligibil pentru facilități fiscale, în realitate desfășurau alte activități care nu beneficiau de același regim. Astfel, au fost eludate obligațiile fiscale către stat.

Procurorii PCCOCS susțin că o parte din banii nedeclarați, în valoare de peste 31 de milioane de lei, ar fi fost investiți ilegal într-o companie de creditare nebancară, acțiune ce constituie elementul infracțiunii de spălare de bani.

În cadrul investigațiilor, sub coordonarea procurorilor și cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au fost efectuate percheziții atât la sediul companiei, cât și la domiciliile persoanelor vizate. Au fost ridicate documente contabile, tehnică de calcul, notițe olografe, precum și sume importante de bani: peste 900.000 lei, 90.000 euro și 30.000 dolari SUA, despre care se presupune că provin din activitatea ilegală investigată.

Cercetările continuă, iar pe durata anchetei, cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.

Articole asemănătoare

Back to top button