Categories: Toate știrile

video | Tănase crede că alegerile anticipate ar favoriza doar PD. Ce spune despre PSRM și blocul politic ACUM?

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, fiind invitat la emisiunea „Puterea a patra”, a opinat că, în cazul unor alegeri anticipate, favorizat ar fi doar Partidul Democrat, încât acesta și-ar permite, din punct de vedere financiar și logistic, să continue trendul ascendent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pe de altă parte, marii perdanți ar fi socialiștii care și-au utilizat potențialul în campania pentru alegerile din 24 februarie, iar cei din blocul ACUM ar putea pierde considerabil din electorat, întrucât așteptările au fost mari și, respectiv, prin acțiunile și declarațiile de până acum, a dezamăgit.

„Socialiștii și-au pierdut dinamica ascendentă și acest lucru este indubitabil. Cred că ei sunt marii perdanți ai campaniei electorale. PD, fiind un partid foarte bine structurat, finanțat, echipat și extrem de mobil, ar avea un potențial de creștere.

Blocul ACUM, după ceea ce s-a întâmplat din 24 februarie până în prezent, nu știu dacă ar putea să repete același scor. Așteptările au fost foarte mari. Am asistat la bâlbâieli, incoerență în acțiuni. Pentru mine nu este clară strategia lor, unde vor să ajungă și cum au de gând să utilizeze acea treime din votul popular pe care îl au”, a spus fostul ministru al Justiției.

De altfel, Tănase a mai declarat că alegerile anticipate ar fi în favoarea democrației, per general, însă va avea de suferit bugetul statului, precum și populația Moldovei. Și asta, pentru că un guvern funcționabil, care ar adopta legi, va fi instituit cu întârziere.

Opinia lui Alexandru Tănase poate fi audiată mai jos:

Daniela Beșliu-Jomir

Recent Posts

doc | „Încă un pas”. R. Moldova a primit invitația de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri de capitole

Republica Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri…

13 ore ago

update | Două drone au încălcat miercuri spațiul aerian al R. Moldova

update 22:00 | Ministerul Apărării a anunțat că un alt zbor neautorizat în spațiul aerian…

18 ore ago

video | Comisara europeană pentru extindere: „R. Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE”

Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania vor primi foile de parcurs pentru aderarea la Uniunea…

o zi ago

O nouă linie electrică între R. Moldova și România, cu bani americani: 130 de milioane de dolari pentru „Trump Liberty Line”

Pregătirile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, avansează. Săptămâna trecută a fost…

2 zile ago

De ce tot mai mulți moldoveni aleg parfumurile arăbești

Dacă în urmă cu câțiva ani un parfum cu note de vanilie, scorțișoară sau lemn…

2 zile ago

Avertisment de la Berlin: Rusia ar putea avea ambiții și asupra Republicii Moldova

Rusia ar avea ambiții care depășesc războiul din Ucraina și ar putea viza și alte…

2 zile ago