fbpx

video | „Sunt convins că moldovenii apreciază suportul poporului rus”. Camioanele „dobândite” de Dodon sunt în drum spre Moldova

Un lot format din 12 camioane „Kamaz”, pornite din Federația Rusă, vor ajunge curând în Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele țării, care a scris pe pagina oficială de Facebook că vehiculele au fost oferite de către autoritățile ruse datorită acordurilor pe care acesta le-a stabilit cu administrația de la Kremlin.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Autospecialele au trecut inspecția tehnică și sunt pregătite să parcurgă drumul lung până în Moldova. Conform oficialului, acestea vor fi oferite localităților care au nevoie stringentă de vehicule pentru întreținerea drumurilor.

„Sunt convins că cetățenii moldoveni apreciază suportul pe care îl oferă poporul rus țării noastre, iar Președintele Republicii Moldova va pleda în continuare pentru consolidarea relațiilor de prietenie și cooperare cu partenerul strategic – Federația Rusă”, a conchis Igor Dodon.

Amintim că președintele Republicii Moldova s-a întâlnit recent cu liderul de la Kremlin. Cei doi șefi de stat au discutat mai multe chestiuni, printre care și cooperarea economică dintre țara noastră și Federația Rusă. În același timp, Igor Dodon a fost avertizat de CEC să nu facă indirect transfer de imagine în favoarea PSRM, utilizând resursele președinției în campania electorală și l-a îndemnat să prezinte un comportament politic neutru.

Articole asemănătoare

Back to top button