fbpx

video | Statul respinge investițiile Lukoil-Moldova și preia infrastructura petrolieră „Aeroport”

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că autoritățile au decis sistarea accesului SRL „Lukoil-Moldova” la activități investiționale în Republica Moldova, iar infrastructura complexului petrolier „Aeroport” urmează să fie preluată de stat în termen de 20 de zile, măsura readucând obiectivul strategic în proprietatea publică, în condițiile existente înainte de anul 2005.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit premierului, decizia survine după ce Lukoil-Moldova nu a respectat mai multe cerințe stabilite încă din mai 2024, printre care:

– Înstrăinarea complexului petrolier „Aeroport”, aflat în vecinătatea Aeroportului Internațional Chișinău;
– Modificarea structurii corporative, excluzând entitățile vizate de sancțiuni internaționale;
– Înstrăinarea depozitului petrolier de pe strada Muncești.

Totodată, Grupul de lucru pentru gestionarea riscurilor legate de sancțiunile internaționale impuse Lukoil a sesizat organele abilitate pentru investigarea procedurii din 2005 prin care Lukoil a preluat terminalul petrolier de la Aeroport.

Premierul Munteanu a subliniat că măsura este necesară pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a furnizării de petrol pentru aeronave, precum și pentru protejarea securității naționale și a infrastructurii critice a țării.

În urma acestei decizii, statul Republica Moldova va deveni proprietar al infrastructurii petroliere aeroportuare în 20 de zile.

Articole asemănătoare

Back to top button