video | Serghei Tarnovschi a cucerit bronzul la Campionatele Mondiale de canoe de la Milano
Canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de canoe pentru seniori, competiție care se desfășoară în aceste zile la Milano, Italia.
Tarnovschi a completat podiumul în proba de canoe individual pe distanța de 500 de metri, încheind cursa cu timpul de 1:47.38. Sportivul a fost devansat de rusul Zakhar Petrov, care evoluează sub drapel neutru și a înregistrat rezultatul 1:46.27, și de cehul Martin Fuksa, cronometrat cu 1:46.71.
Aceasta este a treia medalie mondială la seniori pentru Serghei Tarnovschi, după bronzul cucerit în 2023 la Duisburg, Germania, și aurul obținut anul trecut la Samarkand, Uzbekistan.
Tot la Milano, pe aceeași distanță, echipajul feminin format din Daniela Cociu și Maria Olărașu a terminat cursa pe locul VI, cu timpul de 1:56.28.



