fbpx

video | S-au urcat la volan în stare de ebrietate și conduceau haotic pe străzi. Ce pedeapsă au primit doi șoferi din capitală?

Doi șoferi din capitală au fost prinși beți la volan. Aceștia conduceau haotic pe străzile orașului, iar fiind obervați de inspectorii de patrulare, au fost trași pe dreapta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Primul caz s-a înregistrat ieri la prânz, pe strada Alba Iulia. Polițiştii Inspectoratului Național de Securitate Publică au observat un Hyundai care se deplasa haotic. Imediat, autovehiculul a fost stopat de agenții de patrulare.

Acesta era condus de un șofer, în vârstă de 44 de ani, de la care mirosea puternic a alcool. Ulterior, a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1.23 mg/l în aerul expirat.

Cel de-al doilea caz s-a produs în această dimineață în jurul orei 08:00, pe strada Petricani din Chișinău. Ofițerii de patrulare au stopat șoferul unui Opel, de asemenea pentru conducere neadecvată. La volan se afla un bărbat în vârstă de 64 de ani. Acesta a fost supus testului alcoolscopic care a arătat o concentrație de 0,34 mg/l în aerul expirat.

Cei doi conducători auto au rămas fără permisul de conducere și urmează să fie documentați conform legislației în vigoare.

Articole asemănătoare

Back to top button