fbpx

video | Procuratura a primit un răspuns de la Interpol privind anunțarea în căutare a lui Plahotniuc. Stoianoglo oferă detalii

Autoritățile Republicii Moldova au primit un răspuns confirmativ de la Interpol privind recepționarea scrisorii prin care s-a solicitat ca fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, să fie anunțat în căutare internațională. Anunțul a fost făcut de procurorul general Alexandr Stoianoglo după ședința de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Scrisoarea noastră în privința domnului Plahotniuc a fost primită de oficiul central al Interpol. Am recepționat doar o astfel de informație. Acest răspuns a venit săptămâna trecută. Mai departe nu depinde de noi, dar vom insista la căutarea internațională a domnului Plahotniuc. Vom avea niște discuții cu demnitarii Interpol despre necesitatea posibilei prezentări a unor documente și vom căuta soluții”, a declarat Stoianoglo.

Amintim că ex-președintele democrat a fost anunțat în căutare internațională la 29 octombrie 2019. Oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele lui în care acesta este cercetat pentru spălarea banilor, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Ulterior, organele de drept din Republica Moldova au expediat demersuri la misiunile diplomatice din Chișinău în scopul orientării autorităţilor competente pentru identificarea locului aflării lui Vlad Plahotniuc. CNA a sesizat Centrul Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI), Ambasadele României, SUA şi Regatului Unit din Moldova despre faptul că fostul lider al PDM deţine încă o identitate cu acte valabile pe numele Vladislav Novak.

La începutul lunii decembrie 2019, s-a aflat că Vlad Plahotniuc nu are dreptul să intre pe teritoriul Elveției și a Liechtensteinului în următorii zece ani, după ce autoritățile elvețiene au emis o decizie în acest sens, iar la 13 ianuarie curent, SUA l-a plasat pe Vlad Plahotniuc și întreaga sa familie în lista persoanelor indezirabile pe teritoriul său.

Articole asemănătoare

Back to top button