fbpx

video | #PrimaDată. Trucuri de-ale moldovenilor: cum să revii în forță când ai pentru prima dată mahmureală?

„Nu am să mai beau niciodată” este una dintre frazele pe care le spui de dimineață când te trezești cu mahmureală. Pentru mulți este deja cunoscut acest termen cu tot cu efectele lui, iar pentru cei care au prima dată aceste simptome ar putea părea un adevărat coșmar, pentru că nu știu cum să acționeze.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aproape fiecare dintre noi suntem conștienți de efectele consumului de alcool în cantități mai mari. Mai cunoaștem și cât este de important să știm să delimităm până unde merg beneficiile și unde intervin riscurile. Cu toate acestea, există momente când uităm și ne permitem să trecem peste limită.

De aceea, fiind aproape o normalitate, dar și în contextul Zilei Naționale a Vinului, ZUGO și-a propus să afle cum procedezi atunci când ai mahmureală, astfel încât să o „dobori” mai rapid și să fii iarăși în formă.

„Este bine de știut că consumul prea mare de alcool poate duce la boli, precum encefalopatia sau polineoropatia, la unii apare chiar și ciroza alcoolică, însă asta rar, de aceea este bine de știut în ce cantități consumăm aceste băuturi.

Mahmureala, de altfel, este o intoxicație a organismului. De aceea, când apar aceste simptome pot recomanda ca omul să bea mai multă apă, chefir sau, de ce nu, lapte”, spune medicul Valentina Sîrcu pentru ZUGO.

Remediile sunt numeroase, însă primul sfat este: dacă îţi vine să vomiţi, fă-o! Aceasta este o modalitate prin care organismul elimină toxinele, iar dacă nu poţi „supravieţui” fără un calmant, atunci alege aspirina sau ibuprofenul. Evită paracetamolul, deoarece îţi poate afecta ficatul dacă ai băut alcool.

Totuși, este bine să știm că durerea năucitoare de cap și stomacul care se învârte ca o cuvă de la mașina de spălat nu se vor ameliora doar cu atât. Așă că, iată câteva remedii numai bune pentru o tratare eficientă și rapidă:

– Imediat ce te trezeşti, bea două pahare mari cu apă, pentru a contracara deshidratarea. Bea şi un pahar mare cu suc de grapefruit, portocale sau roşii. Sucul de fructe conţine fructoză, care accelerează metabolizarea alcoolului. Dacă eşti consumator de cafea, bea una sau două căni cât mai repede. Cofeina micşorează diametrul vaselor cerebrale dilatate. Trebuie doar să nu exagerezi;

– Odată ce ai trecut peste senzația de greață, prepară-ţi un castron cu supă de pui, care să înlocuiască cantităţile de sare şi potasiu pe care organismul le-a pierdut atunci când ai băut. O metodă bună mai este și un milkshake de banane;

– Pune-te în mişcare! Deşi instinctul îţi spune să stai în pat, o să te simţi mai bine dacă faci o plimbare scurtă sau ieşi la o alergare.

Întrebarea frecventă: Cum să previn mahmureala?

Într-adevăr, acest lucru este posibil dacă urmezi câțiva pași simpli:

– Bea încet. Dacă îi acorzi organismului ceva mai mult timp să îl metabolizeze, la creier va ajunge mai puţin alcool;

– Alternează băuturile alcoolice cu apă minerală, suc de fructe şi alte băuturi fără alcool;

– Evită băuturile alcoolice carbogazoase. Acidul face ca alcoolul să ajungă în sânge mai rapid, potrivit csid.ro.

Pentru că știm că sfatul este mai bine venit de la cei ce au trecut de #PrimaDată, ZUGO a decis să întrebe mai mulți moldoveni cum acționează atunci când au mahmureală, prin ce tratamente și remedii revin în formă și mai plini de viață. Răspunsurile lor le vezi în videoul de mai jos.

Articole asemănătoare

Back to top button